„Pentru mine terapeutul este persoana chemata sa contribuie in mod holistic la eliminarea blocajelor si dezechilibrelor energetice ale persoanelor care aleg să il solicite. De aceea cred că rolul meu este acela de a facilita legatura intre pacienti si Sursa care ne-a creat pe toti, cu iubire, in pace si onorand Tot Ceea Ce Este”

Andra a început aceasta activitate dupa ce a lucrat cu succes ca inginer, om de afaceri si jurist. După ce a „descoperit” ca exista mai mult decat lumea asa cum o percepem prin cele cinci simturi, si-a inceput cercetarea si informarea in domeniul vindecarii prin metode nealopate: Silva Mind, Tehnica Radianta, Cristaloterapie, Bioenergoterapie si altele. Aceste studii s-au adancit prin absolvirea cursurilor ANATECOR si atestarea ca terapeut in terapii complementare.

In cadrul acestei calificari a descoperit cu entuziasm o noua metoda de vindecare, perfect potrivită etapei de evolutie prin care trece acum umanitatea:

Vindecarea Reconectivă si Reconnection® (Reconectarea), care permit vindecarea, reintegrarea in structurile universale si evolutia fiintei umane la nivel profund, din contextul unui pas inainte la nivelul constiintei umane.

Andra a contribuit la introducerea in Romania a acestei metode de vindecare (descoperita de Dr. Eric Pearl) in calitate de cosponsor al Reconnection® (Reconectarii). Astfel, Dr. Eric Pearl si echipa sa au sustinut in Romania trei seminare, la care au participat mai mult de 450 de persoane.

Andra-Ivanov-resizeAndra detine urmatoarele calificări si astfel ofera respectivele servicii:

  • Practician de Reconnective Healing™ (Vindecare Reconectiva) si Reconnection® (Reconectare) din anul 2007, acreditat

– sedinte de Reconnective Healing™ (Vindecare Reconectiva) si Reconnection® (Reconectare)

  • Mentor pentru practicieni din 2008 acreditat

– sesiuni de acreditare / certificare (credentialing) pentru practicienii de Reconnection® (Reconectare),

– mentoring si reinnoirea (renewal) statutului de Practician Certificat de Reconnection® (Reconectare),

– clase de reinprospatarea cunostintelor (refresher) pentru practicieni

  • Asistent (Teaching Assistant) alaturi de Dr. Eric Pearl si echipa acestuia la programele Reconectării din alte tari ale lumii din 2008,
  • Instructor Asociat (Associate Instructor) la The Reconnection din mai 2015,
  • Instructor pentru cursurile „Reconectarea si copiii” din 2010.

       – Cursuri pentru copii Reconnection® (Reconectarea) si copiii”

„Pentru mine cea mai mare bucurie este sa fiu un termen al ecuatiei vindecării reconective si sa impartasesc aceasta metoda oricăror persoane care aleg sa utilizeze frecventele reconective in propria cale de evolutie”.

Pentru programari, inscrieri la cursuri sau programele Reconectarii sunati la 0723694584 sau scrieti la andraivanov.reconectarea@gmail.com.

Consultati periodic:www.reconectarea.com, http://andraivanov.blogspot.ro, https://www.facebook.com/VindecareReconectiva?fref=ts, si www.thereconnection.com

 

Distribuie pe retelele socialeFacebookgoogle_pluslinkedinmail
Aboneaza-te pe retelele socialeFacebookgoogle_pluslinkedinrssyoutubeinstagram

No Comment

Comments are closed.